Harta site Contacte
Loading
Pagina Proiectului “Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă” poate fi consultată în Compartimentul „Informare Europeană” al Portalului
Cooperare Europeană
Ziua Europei 2014

Ziua Europei (9 mai) sărbătorește pacea și unitatea în Europa. Data marchează aniversarea Declarației Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei.

Viziunea sa era aceea de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.


Instituțiile UE își deschid porțile pentru public. Participați la festivitățile organizate și aflați mai multe despre Uniunea Europeană - evenimente și activități pentru toate vârstele.

#euopendoors

Instituțiile UE își deschid porțile

Pentru a marca Ziua Europei , cu câteva săptămâni înainte de alegerile europene, instituțiile UE își deschid porțile pentru public, la Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg. Birourile locale ale UE din Europa și din întreaga lume organizează diverse activități și evenimente, pentru toate vârstele.

În fiecare an, mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, pentru a sărbători ziua Europei și pentru a afla mai multe despre UE.

Ce se întâmplă în acest an?

(VIDEO)

Afşul 2014



Informaţii suplimentare
Agenda UE
Ziua Europei
Ziua Europei este o ocazie unică de a celebra valorile comune ale UE,de a aduce mai aproape culturile noastre şi de a contempla identitatea noastrăcomună ca europeni, în toată diversitatea ei.

Ziua Europei 2017                            
Ziua Europei 2016


Ziua Europei 2015

Ziua Europei-2014 în RM (10.05.2014 - Chişinău, 17.05.2014 -Comrat)
Ziua Europei 2014

Concursul Republican “Europa la noi acasă”2014

Ziua
Europei – 2013 în Republica Moldova
Marcarea Zilei Europei în Moldova

Ziua Europei la Chişinău : PROGRAM

Festivalul filmului european

Vizita comisarului european Stefan Fule

Zilele Europei la Comrat

Ziua Europei, la Soroca

Concursul Republican “Europa la noi acasă”
Cum Europa îşi sărbătoreşte aniversarea

Ziua Europei 2012 în Republica Moldova
Anul european
2012 este Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii. Este o ocazie pentru noi toţi de a reflecta asupra faptului că speranţa de viaţă a cetăţenilor europeni este în continuă creştere şi că, în acelaşi timp, aceştia îmbătrânesc în condiţii bune de sănătate - oportunităţi pe care ar trebui să le valorificăm.

Mai mult
©2011, Moldova Europeana
DQ Team
Menţinerea portalului în perioada 2014-2015 a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA
Portalul a fost realizat de Centru de Resurse "DIALOG-PRO" cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Guvernului Suediei sau Sida