Harta site Contacte
Loading
Pagina Proiectului “Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă” poate fi consultată în Compartimentul „Informare Europeană” al Portalului
08.05.2013
Sursa: none
Cum Europa îşi sărbătoreşte aniversarea
Cuvinte cheie: ziua europei, ,
Acces: On-line
În fiecare an, mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte şi alte evenimente, pentru a sărbători ziua Europei şi pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu UE.


Ziua Europei (9 mai) sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa. Data marchează aniversarea Declaraţiei Schuman. În cadrul unui discurs ţinut la Paris, în 1950, ministrul francez al Afacerilor Externe, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între naţiunile Europei.

Viziunea sa era de a crea o instituţie europeană care să centralizeze şi să gestioneze producţia de cărbune şi oţel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

 

Ununea Europeană

Ce se întâmplă în  2013

Pentru a marca Ziua Europei, instituţiile UE îşi deschid porţile pentru public, la începutul lunii mai, la Bruxelles şi la Strasbourg. Birourile locale ale UE din Europa şi din întreaga lume organizează diverse activităţi şi evenimente, pentru toate vârstele.

 

Ziua porţilor deschise la Bruxelles: 4 mai 2013 (10:00 - 18:00)

Vă cunoaşteţi drepturile de cetăţean european? Participaţi la dezbaterea privind Anul european al cetăţenilor şi aflaţi cum funcţionează Parlamentul Luaţi parte la activităţile care vor avea loc pe esplanada din faţa clădirii Parlamentului.

Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul European îşi deschid porţile pentru public. Vizitaţi clădirea unde şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre ale UE se reunesc şi iau decizii.  Informaţii suplimentare
 

Aflaţi mai multe despre activităţile Comisiei Europene (clădirea Berlaymont şi cartierul european, între orele 10h şi 18h) şi participaţi la dezbaterile publice organizate la Bruxelles.Ziua porţilor deschise la Strasbourg: 19 mai 2013 (10:00-18:00)

De-a lungul anului 2013, vicepreședintele Reding și colegii săi comisari și-au conjugat eforturile cu politicienii de pe plan național și local pentru a organiza dezbateri cu cetățenii din întreaga Europă, pentru a le asculta punctul de vedere și a răspunde la întrebările lor. Vicepreședintele Viviane Reding va organiza o dezbatere la Bruxelles, la 4 mai, cu peste 300 de cetățeni, cu privire la așteptările acestora referitoare la viitorul Europei. Pentru a participa la acest eveniment, vă puteți înscrise pe site-ul: www.eu4be.eu/

„Cum funcționează UE? Cine decide? Ce urmează? Toate acestea sunt întrebări puse de cetățeni despre Europa. Acum este șansa dumneavoastră de a primi răspunsuri: dacă v-ați dorit vreodată să aveți o imagine succintă și o vedere din culise asupra modului în care se elaborează politicile europene și de către cine, veniți la Zilele Porților Deschise organizate de instituțiile europene sau treceți pe la Centrul pentru vizitatori modernizat al Comisiei. Puteți participa, de asemenea, la unul dintre dialogurile cu cetățenii pe care le organizez alături de colegii mei comisari în fiecare țară a UE”, a declarat vicepreședintele Reding, comisar pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Abia aștept să văd cât mai mulți oameni interesați de Europa — și de viitorul lor.”

Vicepreședintele Maroš Šefčovič a adăugat: „Ziua Europei este întotdeauna un moment prielnic pentru ca cetățenii să afle mai multe despre activitățile noastre, iar anul acesta le‑am ușurat mai mult ca niciodată acest demers, datorită noului Centru pentru vizitatori. Acesta este vitrina noastră pentru oricine dorește să afle despre marea aventură pe care o reprezintă integrarea europeană.”

La 4 și 5 mai 2013, regiunea Bruxelles-Capitală va sărbători, de asemenea, Ziua Europei, pe tema „Bruxelles și Europa”. La 5 mai, între orele 12.00 și 18.00, „Satul Europa” își va deschide porțile în apropierea gării centrale din Bruxelles (Carrefour de l’Europe).

Detalii

Ziua porţilor deschise la Strasbourg: 19 mai 2013 (10:00-18:00)

Vizitaţi Parlamentul European, singura instituţie a UE ai cărei membri sunt aleşi prin vot universal la nivel european. Participaţi la dezbaterile privind Anul european al cetăţenilor în prezenţa membrilor Parlamentului European. Informaţii suplimentare De unde pot obţine ajutor cetăţenii şi organizaţiile atunci când au probleme cu administraţia UE? Pentru a afla, vizitaţi standul Ombudsmanului European (în clădirea Parlamentului). Informaţii suplimentare

Faceţi cunoştinţă cu auditorii UE. Aflaţi cum apără aceştia interesele financiare ale cetăţenilor europeni şi cum contribuie la o mai bună funcţionare a Uniunii. Vizitaţi standul Curţii Europene de Conturi de pe Esplanada Parlamentului European Informaţii suplimentare

Consiliu Europei

În perioada 1-31 mai 2013 Consiliul Europei  va sărbători pentru prima dată Luna Europei şi va organiza pe parcursul lunii mai o serie de evenimente dedicate cetățeniei democratice și drepturile omului. Acestea vor include, diverse expoziţii, dialoguri cu tinerii, animaţii pedagogice, prezentarea şi explicarea principiilor Cartei Consiliului Europei cu privire la educaţia pentru cetăţenie democratică şi drepturile omului

 

Ziua Europei – 2013 în Republica Moldova 

Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova își intensifică în permanență cooperarea cu Republica Moldova vizând diverse părţi interesate, reprezentanţi ai mass-media şi publicul larg din Republica Moldova. Ziua Europei este o ocazie unică de a promova valorile europene, diversitatea culturală şi asistenţa pe care Uniunea Europeană o oferă Republicii Moldova. Ziua Europei este, de asemenea, o oportunitate de a aduce cultura mai aproape de oameni prin activităţi educative şi de divertisment în scopul de a sărbători identitatea comună de europeni în toată diversitatea ei.

Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova intenționează să ajungă în acest an, din nou, în regiunile din afara capitalei organizând festivităţi cu drepturi depline ocazionate de Ziua Europei 2013, atât în Chişinău cât şi în Tiraspol. Ca şi în anii precedenți, „Satul european” va fi punctul central al sărbătorilor. Acesta va găzdui dezbateri publice cu ambasadori şi oficiali moldoveni, informaţii privind proiecte finanţate de UE aflate în curs de desfăşurare, școli de limbi etc. Un concert şi un Festival de film vor fi organizate pentru a finaliza această serie de evenimente.

Statele membre ale UE vor contribui prin faptul că vor împărtăși publicului din Republica Moldova din cultura lor, bucătăria lor şi identitatea lor naţională.

18 mai 2013 - Gala laureatiilor concursului

Concursul Naţional „Europa la noi acasă”

Tema Ediţiei 2013 este „Cetăţenia responsabilă”.

In proiectele şi eseele sale copii vor elucida atitudinea proprie faţă de cetăţenia responsabilă.. Vor dezbate drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor Republicii Moldova, se vor informa despre posibilităţile şi oportunităţile cetăţeniei europene. Se vor implica activ în soluţionarea problemelor şcolii, comunităţii cu atragerea buneilor şi parinţilor la realizarea proiectelor comune şcolare dedicate Zilei Europei.





6- 15 mai - Ziua Europei la Comrat

7-31 mai 2013 Celebrarea Zilelor Europei în Republica Moldova, Academia de Ştiinţe a Moldovei

actual
   31,03.2017 Consiliul de Asociere UE-Republica Moldova

10,03.2017 Raportul pentru Moldova privind implementarea Acordului de Asociere
14-15.12.2016 Cea de-a  3-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – RM

17-20.10..2016 Reuniunea Comitetului de Asociere RM-UE şi Reuniunea Comitetului de Asociere RM-UE în configuraţie comerţ.
26.09.2016 Semnarea  Acordului  de finanţare  RM şi UE privind Programul de suport pentru reforma administraţiei publice în RM. 

1.07.2016 A intrat în vigoare Acordul de Asociere  RM-UE

18.05.2016 Cea de-a 2-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM

10.05.2016 Prima Reuniune a Platformei societății civile UE-RM
14.03.2016
A 2-a reuniune a Consiliului de Asociere UE-Moldova
15.02.2016 Concluziile Consiliului UE privind RM
21.01.2016 Rezoluţia Parlamentului European privind AA?DCFTA
19.10.2015 Prima reuniune a Comitetului de Asociere RM-UE
21- 22.09.2015
Prima reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere  UE+RM
Declaraţia finală şi recomandările

20+21.05.2015
Cel de-al IV-lea summit al Parteneriatului Estic de la Riga

Prima Conferință Media a Parteneriatului Estic
Conferința Societății Civile
Forumul de Afaceri

21.05.2015 Lansarea Facilitatii Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii

26.03.2015 Semnarea Acordului de finanţare privind implementarea Programului ENPARD Moldova
– Suport pentru agricultură şi dezvoltarea rurală.

18.03.2015 Semnarea Acordului UE-RM privind participarea RM la Programul UE „Europa Creativă”

Textuk ACORDului, MO al RM , 1.05.2015

16.03.2015 Prima reuniune a Consiliului de Asociere RM-UE

17.12.2014  Parlamentul European a votat deschiderea pieţei UE pentru mere, struguri şi prune moldoveneşti
Regulament
19.11.2014 - Semnarea Memorandumului de înţelegere privind suportul oferit RM pentru perioada 2014-2017
şi Acordului privind finanţarea Programului de susţinere pentru crearea Zonei de Liber Schimb
Cadrul unic de sprijin acordat de UE pentru Republica Moldova (2014-2017)
13.11.2014  -Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere UE-RM

06.11.2014  -Semnarea Memorandumului  de înţelegere privind suportul oferit RM pentru perioada 2014-2017
10.10.2014  - Planul naţional de acţiuni pentru implementarea AA RM-UE în perioada 2014-2016
29.0
9.2014 - Semnarea Acordului UE-RM privind participarea RM la Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (COSME).
1.09.2014 -  in
trarea în vigoare a Acordului de Asociere
29.07.2014 UE susţine reformele-cheie în Republica Moldova
1.07.2014 - Semnarea Acordului de Asociere la Programul european pentru cercetare-inovare Orizont 2020

ACORD între RM şi UE privind participarea RM la Programul-cadru al UE pentru cercetare şi inovare (2014-2020) - Orizont 2020

27.06.2014 Semnarea Acordului de Asociere
TEXTUL Acordului de Asociere UE - RM
AGENDA de Asociere UE-RM

Ratificarea AA  MD - 2.07.2014, UE - 13.11.2014

26.06.2014 Reuniunea a 16-a a Consiliului de Cooperare UE-Moldova
19-20.06.2014 UE-Moldova Forum 2014, Bălţi
5-12.06.2014 Moldova Business Week 2014 /
Conferinţa Internaţională a Investitorilor Moldova-UE

10.05.2014, 17.05.2014  - Zilele Europei în RM
28.04.2014 -Liberalizarea vizelor
                    08.04.2014   -Publicarea în Jurmal Oficial al UE
                    O3.04.2014 Pasul oficial FINAL..
             
       14.03.2014 - Consiliul UE a decis ..
                    27.02.2014 Parlamentul UE a decis
..
27.03.2014 Adoptarea "Pachetuuil de vecinătate" 2014
Raportul PEV
pentru 2013 privind MOLDOVA

25-26.03.2014
Cea de-a 18-a reuniune a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE-RM


23.01.2014
-
Conferinţa Miniştrilor Agriculturii din statele Parteneriatul Estic şi ale UE

16.01.2014  Prima rundă de consultări pe marginea Agendei de Asociere cu UE

Ziua Europei
Ziua Europei este o ocazie unică de a celebra valorile comune ale UE,de a aduce mai aproape culturile noastre şi de a contempla identitatea noastrăcomună ca europeni, în toată diversitatea ei.

Ziua Europei 2017                            
Ziua Europei 2016


Ziua Europei 2015

Ziua Europei-2014 în RM (10.05.2014 - Chişinău, 17.05.2014 -Comrat)
Ziua Europei 2014

Concursul Republican “Europa la noi acasă”2014

Ziua
Europei – 2013 în Republica Moldova
Marcarea Zilei Europei în Moldova

Ziua Europei la Chişinău : PROGRAM

Festivalul filmului european

Vizita comisarului european Stefan Fule

Zilele Europei la Comrat

Ziua Europei, la Soroca

Concursul Republican “Europa la noi acasă”
Cum Europa îşi sărbătoreşte aniversarea

Ziua Europei 2012 în Republica Moldova
©2011, Moldova Europeana
DQ Team
Menţinerea portalului în perioada 2014-2015 a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA
Portalul a fost realizat de Centru de Resurse "DIALOG-PRO" cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Guvernului Suediei sau Sida