Harta site Contacte
Loading
Pagina Proiectului “Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă” poate fi consultată în Compartimentul „Informare Europeană” al Portalului
Programul Indicativ Naţional
Programul Indicativ Naţional (PIN), un document de programare a asistenţei al Comisiei Europene, interpretează priorităţile politice reflectate în Documentul de Strategie de Ţară (DSŢ) în priorităţi de finanţare, subliniind măsurile şi acţiunile care trebuie luate în vederea atingerii obiectivelor declarate.
 
O sumă orientativă de 273,14 milioane euro a fost alocată Republicii Moldova pentru Programul Indicativ Naţional 2011-2013 finanţat în cadrul Instrumentului European de Vecinătate şi Parteneriat (IEVP). Aceasta înseamnă o medie de 91,05 milioane euro pe an, o creştere substanţială faţă de cele 66 de milioane alocate Republicii Moldova în 2010, în cadrul perioadei precedente de programare 2007-2010.

Obiectivele generale ale asistenţei bilaterale a UE pentru Republica Moldova sunt prezentate în Documentul de Strategie de Ţară (DSŢ) 2007-2013.

Domeniile prioritare stabilite în PIN sunt:
  • Buna guvernare, statul de drept și libertăţile fundamentale;
  • Dezvoltarea socială şi a capitalului uman;
  • Comerţ şi dezvoltare durabilă.
01.2013
 
15.10.2013.


Sursa:   Direcția Asistență Externă a Cancelariei de Stat


Informaţii suplimentare
Căutare
Documente cheie
©2011, Moldova Europeana
DQ Team
Menţinerea portalului în perioada 2014-2015 a fost posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA
Portalul a fost realizat de Centru de Resurse "DIALOG-PRO" cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă punctul de vedere al Fundaţiei Est-Europene, Guvernului Suediei sau Sida